Chiar dacă nu crezi că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, există multe dovezi că El a fost o persoană reală care a umblat pe fața Pământului.
Mai întâi, este însăși existența creștinismului. Să crezi că această credință creștină a luat naștere în jurul cuiva care nu a existat niciodată depășește limitele imaginației. Nu există vreo religie majoră în prezent în cadrul căreia fondatorul să nu fi existat niciodată.
În al doilea rând, chiar în afara Bibliei, există numeroase referințe la Isus care indică faptul că El a fost o persoană reală. În primul secol, un istoric roman numit Tacitus a scris despre suferința lui Isus sub Pontius Pilat. Istoricul evreu Josephus îl menționează pe Isus în scrierile lui din anul 93 A.D, la aproximativ 60 de ani după crucificarea lui Isus de către Pilat. Suetonius, care era secretarul șef al Împăratului Adrian a scris despre un om numit Chrestus (sau Cristos) care a trăit în timpul primului secol.
Dar poate cel mai important lucru din toate, au existat mulți martori ocular ai vieții, morții și învierii lui Isus. În cele patru evanghelii, întâlnim mulți oameni diferiți a căror viață a fost transformată total de Isus. El a fost crucificat public în fața a sute de oameni. Iar atunci când a înviat dintre cei morți, El a fost văzut de multe ori de grupuri diferite de oameni, inclusive de un grup de aproximativ 500 persoane.
Deci,da, există o multitudine de dovezi că Isus a fost real. Dar dincolo de aceasta, există dovadă însemnată că El cu adevărat a fost Fiul lui Dumnezeu.