După moartea Sa pe cruce, Isus a revenit cu adevărat, în mod real la viață. Nu este un fel de mit sau simbol. Isus a înviat din morți în mod fizic. Mulți oameni L-au văzut și L-au atins.
După ce Isus a murit și a fost îngropat, trei femei au fost la mormântul Său pentru a-I unge trupul cu miresme. Pe când se apropiau de mormânt, se îngrijorau cum aveau să treacă peste piatra mare care bloca intrarea. Ele nu se așteptau ca Isus să învieze din morți.
În Marcu 16:4-6 citim: ” Şi când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat. El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit. A înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.”
De asemenea, Isus i s-a arătat Mariei Magdalena, la doi ucenici care mergeau pe drum spre Emaus, lui Petru, celor unsprezece apostoli, unei mulțimi de 500 de oameni, lui Iacov și lui Pavel. Toți acești oameni au fost convinși până la capăt că ei îl văzuseră pe Isus cel înviat
Apostolii au afirmat public: ”Ascultați, L-am văzut! L-am atins!” Și au murit ca martiri: torturați, persecutați, arși pe rug, sfâșiați de lei. Ipocriții și martirii nu sunt din același material. Oamenii mint pentru a scăpa de necaz, nu pentru a intra în necaz. Puțini mor pentru ceea ce știu că este o minciună.
Ei ai rămas în credință pentru că ei știau că Isus era cu adevărat viu.